Despre cele trei lumi în care joci roluri sociale — și ce se întâmplă când le amesteci fără să-ți dai seama.
Ai avut vreodată un rol pe care-l stăpâneai perfect — o funcție, o poziție, o responsabilitate — și, totuși, te epuiza mai mult decât orice altceva din viața ta? Nu pentru că erai prost pregătit pentru el. Pentru că, oricât de bine îl jucai, nu se simțea ca fiind al tău.
Nu e o contradicție. E unul dintre cele mai puțin discutate adevăruri despre roluri sociale: competența și potrivirea sunt două lucruri complet diferite. Poți fi excelent într-un rol și, în același timp, complet incongruent cu el.
Cele trei lumi în care joci roluri sociale
Bernd Schmid, unul dintre teoreticienii Analizei Tranzacționale care a studiat roluri sociale din perspectivă profesională, propune o distincție simplă, dar surprinzător de clarificatoare: fiecare dintre noi trăiește simultan în trei lumi — cea privată, cea organizațională și cea profesională — și în fiecare avem roluri diferite, cu reguli diferite.
- Rolurile private sunt cele din familie și din relațiile apropiate — părinte, partener, prieten.
- Rolurile organizaționale sunt legate de o instituție anume — șef de departament la firma X, membru în comitetul Y — și dispar odată ce pleci din organizația respectivă.
- Rolurile profesionale sunt legate de o competență care te însoțește oriunde te-ai muta — ești contabil, terapeut, inginer, indiferent unde lucrezi.
Confuzia cea mai costisitoare apare când amesteci aceste trei lumi fără să-ți dai seama — de exemplu, când tratezi rolul organizațional (funcția de la firma actuală) ca și cum ar fi rolul tău profesional (identitatea ta de bază). Cineva care se identifică total cu poziția de director la compania X, fără o identitate profesională separată de acel titlu, e extrem de vulnerabil în ziua în care pleacă de acolo — nu doar pierde un loc de muncă, pierde o bucată din sine.
Gândește-te, de exemplu, la un manager care și-ar descrie identitatea aproape exclusiv prin funcție — „sunt directorul de vânzări la compania X”. Dacă i-ai cere să-și enumere roluri sociale separat de acel titlu, ar avea nevoie de timp să găsească răspunsuri: poate „sunt cineva bun la negociere”, poate „sunt mentor pentru oameni mai tineri din echipă” — competențe profesionale, transferabile, diferite de poziția organizațională în sine. Abia când compania trece printr-o restructurare, distincția asta devine dureros de clară — pentru unii, o eliberare; pentru alții, o criză de identitate pe care n-au văzut-o venind.
Dezvoltarea personală înseamnă, în bună parte, construirea unei relații echilibrate cu toate cele trei lumi — nu excelență într-una singură, în detrimentul celorlalte două.
Congruența rolului: de ce un rol bine jucat te poate epuiza oricum
Aici e ideea care schimbă felul în care te gândești la propria oboseală. Schmid folosește un concept din Analiza Tranzacțională numit congruență de rol — pe scurt, măsura în care un rol se simte potrivit cu tine, în contrast cu a fi doar bine executat.
Exemplul lui e simplu: cineva poate fi, în același domeniu profesional, extrem de congruent ca formator sau facilitator de grup — și, în paralel, complet incongruent ca manager al aceluiași domeniu. Amândouă rolurile le poate face bine, cu aceeași competență tehnică. Dar unul îl hrănește, celălalt îl golește.
De cele mai multe ori, confundăm cele două lucruri. Ne uităm la performanță — „mă descurc bine, deci ăsta trebuie să fie rolul potrivit pentru mine” — și ignorăm semnalul mai subtil, dar mai important: cum mă simt eu, dincolo de rezultat, când joc rolul ăsta? E ceva care-mi dă energie, sau ceva ce trebuie să „port” ca pe o haină prea strâmtă?
Ideea seamănă cu teoria dramaturgică a sociologului Erving Goffman, care compara viața socială cu o piesă de teatru — fiecare dintre noi joacă roluri diferite pentru audiențe diferite. Diferența e că un actor bun știe mereu unde se termină scena. Problema apare când tu, ca protagonist al propriei vieți, nu mai știi dacă rolul pe care-l joci e cel pe care l-ai alege dacă ai avea de ales din nou.
Nu ai nevoie de o sesiune de coaching ca să faci acest exercițiu de reflecție asupra propriilor roluri sociale. Ai nevoie doar de sinceritate cu tine însuți, măcar câteva minute — genul de sinceritate pe care rutina zilnică rareori ți-o permite. Cei mai mulți oameni traversează ani întregi fără să-și pună niciodată explicit întrebarea asta, pur și simplu pentru că nimeni nu i-a invitat s-o facă.
Contaminarea rolului: când amesteci fără să-ți dai seama
Există și o a doua capcană, mai greu de observat din interior: contaminarea de rol — momentul în care elemente dintr-un rol se strecoară, neobservate, într-un alt rol, unde nu-și au locul.
Imaginează-ți un manager care e și prieten apropiat cu unul dintre oamenii din echipa lui. Când vine momentul unui feedback dur, real, despre o performanță slabă, managerul ezită, îndulcește mesajul, amână discuția. Nu pentru că nu vede problema profesională — o vede clar. Dar rolul de „prieten” s-a strecurat peste rolul de „manager”, și cel din urmă a pierdut teren fără ca nimeni să observe momentul exact în care s-a întâmplat asta.
Sau invers: cineva care poartă în relația de cuplu reflexele exacte de la birou — analiză, soluții, „hai să rezolvăm eficient” — acolo unde partenerul avea nevoie doar să fie ascultat. Rolul profesional a contaminat rolul privat. E același tip de neînțelegere pe care am descris-o în articolul despre negociere și comunicare — doar că, de data asta, cauza nu e o așteptare nespusă, ci un rol nepotrivit, activat din obișnuință.
Contaminarea nu înseamnă că elementul „străin” e neapărat rău — empatia unui prieten poate fi valoroasă, eficiența de la birou poate fi utilă și acasă. Problema apare când elementul nu e ales conștient, ci se activează automat, fără ca tu să decizi dacă acolo e locul lui.
Confuzia de rol: când rolul însuși nu are o formă clară
A treia capcană e diferită de primele două: nu ține de amestecul dintre roluri, ci de lipsa de coerență din interiorul unui singur rol.
Un rol confuz e un rol care nu s-a definit niciodată clar — nici pentru tine, nici pentru cei din jur. Cineva care, ca manager, e uneori coleg de-al tău, prietenos și colaborativ, alteori brusc autoritar și distant, fără un tipar previzibil, creează confuzie de rol. Nu pentru că vreuna dintre cele două variante ar fi greșită — ambele pot fi stiluri legitime de conducere. Ci pentru că oscilația imprevizibilă face imposibil pentru ceilalți să știe la ce să se aștepte.
Diferența dintre contaminare și confuzie e utilă de reținut: contaminarea e un element străin care s-a strecurat într-un rol altfel clar. Confuzia e un rol care n-a avut niciodată o formă clară, indiferent de ce se strecoară sau nu în el.
Costul confuziei de rol nu e vizibil imediat, ceea ce o face mai insidioasă decât contaminarea. Nu produce un incident clar, pe care să-l poți indica și spune „aici a fost greșeala”. Produce, în timp, o eroziune lentă a încrederii — colegii, partenerii, echipa încep să interacționeze cu tine mai precaut, mai defensiv, fără să poată explica exact de ce. Iar tu, din interior, simți doar că relațiile devin tot mai obositoare, fără un motiv evident pe care să-l poți numi.
Ce faci cu informația asta
Nu-ți propun un exercițiu elaborat. Îți propun trei întrebări, pe care le poți parcurge chiar acum, în minte:
Care dintre rolurile tale — private, organizaționale, profesionale — se simt cu adevărat ale tale, și care se simt „împrumutate”? Nu te uita la cât de bine te descurci în ele. Uită-te la ce simți când le joci.
Unde ai observat, recent, un element dintr-un rol strecurându-se în altul, fără să-l fi ales conștient? Poate reflexul de la birou acasă, poate prietenia care a înmuiat o decizie profesională necesară.
Există un rol de-al tău pe care oamenii din jur nu știu cum să-l „citească”? Unde reacția ta pare imprevizibilă, deși din interior ție ți se pare firească?
Răspunsurile astea nu-ți dau soluții imediate. Dar îți dau ceva mai valoros la început: claritatea despre ce anume din experiența ta merită o discuție mai atentă.
Ce fac diferit când lucrez pe roluri sociale cu un client
Înainte să vorbim despre obiective sau despre plan de acțiune, aproape întotdeauna verific împreună cu clientul harta lui de roluri sociale — care sunt private, care organizaționale, care profesionale, și care dintre ele se simt congruente. Fără harta asta, riști exact confuzia despre care am scris în articolul despre contractul de coaching: dacă nu știi cât de bine te cunoști pe tine în rolurile tale, nu poți ști nici ce tip de contract, sau ce tip de proces, ai cu adevărat nevoie.
Concret, rolul meu în acest punct este de decontaminare și de deconfuzie — doi termeni tehnici, dar cu sens simplu.
- Decontaminarea înseamnă să identificăm împreună elementul care s-a strecurat unde nu-i e locul — empatia de prieten în rolul de manager, eficiența de la birou în rolul de partener — și să-i găsim un loc ales conștient, nu activat automat.
- Deconfuzia e altceva: nu elimin o tensiune anume, ci te ajut să dai o formă clară unui rol care n-a avut niciodată una, ca să știi tu însuți, și să știe și cei din jurul tău, la ce să se aștepte de la tine în rolul respectiv.
De multe ori, ce pare o problemă de „performanță” e, de fapt, o problemă de congruență de rol — cineva foarte competent într-un rol care pur și simplu nu i se potrivește. Iar soluția nu e mai multă disciplină sau mai multe tehnici, ci o discuție onestă despre ce rol chiar vrea să joace, dincolo de cel pe care s-a obișnuit să-l joace bine.
Dacă recunoști în tine unul dintre tiparele descrise mai sus — un rol epuizant deși îl joci bine, un amestec pe care nu l-ai ales conștient, sau o inconsecvență pe care alții ți-o reflectă des — prima întâlnire de explorare e locul potrivit de unde să pornim.
Telefon: 0723.260.552
marianopran.coach